„A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare!”
(folclor)
Încep acest dificil şi inedit demers de autocaracterizare pornind de la un citat dintr-o cunoscută melodie populară care mi se pare semnificativ, deoarece cred cu tărie că, înainte de a fi orice (chiar şi preşedinte), trebuie să fii om!
Opinez pentru ideea că, în acest an, mai mult ca niciodată, Sindicatul Impact trebuie să demonstreze punerea în practică a principiilor fundamentale care îi guvernează activitatea şi îi justifică existenţa, în special: unitatea şi solidaritatea!
În acest an, odată cu apariţia legii salarizării unitare în sistemul bugetar, cred că sindicatul este obligat să îşi reorienteze atenţia şi către alte metode de asistare efectivă, profesională, morală şi poate mai ales materială a membrilor săi. Este importantă mobilizarea membrilor în acţiuni sindicale derulate cu scopul obţinerii drepturilor salariale legale dar şi mai important este felul în care sindicatul îi sprijină efectiv pe membrii săi.
Înţeleg că această organizaţie nu poate şi nu trebuie să se substituie salariilor care trebuie acordate la timp de administraţie dar cred că, în perioade sociale tulburi, fondurile care au susţinut sindicatul s-ar putea întoarce şi parţial către cei care le-au plătit. Cred şi îmi asum public ideea înfiinţării unui fond de solidaritate pentru acordarea lunară a unui număr de ajutoare membrilor de sindicat în această perioadă foarte grea.
Sigur, se va pune problema imparţialităţii şi a favoritismelor. Îmi asum riscul să fiu poate imparţial ca să ajut un om aflat în nevoie decât să fiu echidistant şi atât! Oamenii nu au nevoie doar de profile morale în astfel de situaţii excepţionale, ei trebuie ajutaţi efectiv, concret!
Dacă nu mai este acordat salariul de merit de către administraţie nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate valoriza elitele profesionale. Şi avem, slavă Domnului, destui oameni excepţionali în D.G.A.S.P.C., numai că nimeni nu le spune acest lucru! Cred şi îmi asum public înfiinţarea unui fond de excelenţă şi acordarea periodică a unor premii membrilor de sindicat cu rezultate profesionale deosebite.
Dacă premiile de Paşte, Crăciun, 8 Martie nu se acordă nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate premia, chiar şi mai mult simbolic, membrii. Un “La mulţi ani” la ziua de naştere sau nume nu costă nimic dar poate bucura un om care poate nu a fost felicitat de multă lume sau nu îşi permite să îşi serbeze ziua de naştere.
Nu mai vorbesc despre întâlnirile în cadru organizat ca cea de după Crăciun care, din punctul meu de vedere, ca simplu membru de sindicat, a fost excepţională şi un adevărat succes pentru actuala conducere a sindicatului. Rămâne aici însă problema reprezentativităţii care trebuie rezolvata pe viitor. Oricat ţi-ai dori, nu poţi aduna 1000 de oameni într-o sală. E adevărat, se pot organiza mai multe întâlniri. O soluţie ar fi realizarea acestor întâlniri la nivel de grupă sindicală. Se ridică aici şi problema asistenţilor maternali. Mulţi dintre aceştia nu au cu cine lăsa copii aflaţi în plasament. Asta nu înseamnă că trebuie discriminaţi. Fiecare membru de sindicat trebuie să fie recompensat sub o formă sau alta, atâta vreme cât fiecare membru îşi plăteşte cotizaţia.
Cred că a venit vremea ca organizaţia sindicală să joace un rol important şi activ în reformarea sistemului de asistenţă socială prin propuneri legislative concrete la care trebuie să participe profesioniştii din direcţie, prea puţin valorizaţi şi lobby realizat prin forurile sindicale superioare, în cazul nostru Cartel ALFA şi domnul Oroşanu pe a cărui sprijin îndrăznesc să contez. Sunt în continuare extrem de multe inadvertenţe strecurate, intenţionat sau nu, în legile esenţiale care ne guvernează activitatea şi care trebuie corectate.
Deşi a apărut legea salarizării unitare a bugetarilor sunt în continuare multe probleme la grilele de salarizare şi treptele profesionale ale angajaţilor din asistenţa socială şi care fac ca acele principii generoase care au ghidat această construcţie legislativă să rămână deocamdată în domeniul teoriei. Sindicatul este obligat să militeze pentru o aşezare cu adevărat firească a funcţiilor pe aceste grile, fie printr-o caloborare francă cu conducerea instituţiei dacă va fi interesată de acest aspect, fie doar prin demersurii proprii. Mi se pare importantă colaborarea şi cu diferitele foruri profesionale care reglementează activitatea unor categorii profesionale.
Sunt profesii foarte importante pentru asistenţa socială care nu sunt trecute în grilele de salarizare. Lipsesc asistenţii maternali, o profesie apărută tocmai din dorinţa de a reforma sistemul şi acum uitată, nu din greşeală. Lipsesc pedagogii de recuperare, o profesie atât de importantă în centrele de recuperare. Lipsesc psihopedagogii, specialişti importanţi în centrele de recuperare. Cum vor fi salarizaţi aceşti oameni? Pe ce grile vor fi trecuţi?
Se păstrează şi prin această lege în continuare discrepanţe salariale pentru aceeaşi profesie. Cu ce diferă munca unui infirmier, asistent medical, medic, psiholog, asistent social dintr-un centru de recuperare faţă de munca acestor specialişti dintr-un spital de psihiatrie? De ce aceştia au salarii mai mari decât noi? Această nedreptate trebuie urgent corectată. Cu toţii facem aceeaşi muncă şi cred că a noastră este mai grea şi cu mai multe rezultate.
Profesia de asistent social nu este reglementată salarial conform treptelor profesionale stabilite de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România. În legea salarizării nu se regăsesc cele patru trepte profesionale: debutant, practicant, specialist şi principal. Este o mare nedreptate pentru aceşti profesionişti pe care legea îi obligă să se acrediteze dar îi plăteşte ca şi cum nu ar fi acreditaţi.
O problemă deosebit de importantă şi gravă prin consecinţele sale în acest an este stabilitatea locului de muncă. Dacă până acum guvernanţii operau disponibilizări mai mult sau mai puţin pe ascuns, astăzi ei promulgă ordonanţe de guvern şi legi în care disponibilizările sunt anunţate făţiş, fără a fi măcar consultate sindicatele! Apariţia standardelor de cost pentru serviciile sociale anunţă deja disponibilizărea a 3000 persoane, în situaţia în care în domeniul asistenţei sociale este înregistrat şi aşa un deficit important de personal! Sindicatul trebuie să ia atitudine faţă de aceste disponibilizări şi orice disponibilizare trebuie făcută strict cu consultarea fiecărui membru din fiecare grupă sindicală! Numai membrii de sindicat sunt cei care trebuie să hotărască care vor fi criteriile de disponibilizare. Nici conducerea direcţiei, nici cea a sindicatului. Dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să hotărâţi.
Este imperios necesar ca sindicatul să se implice în reconversia profesională a membrilor săi pentru a evita disponibilizările. Sunt încă multe locuri de muncă neacoperite, în special în unităţile rezidenţiale, care pot evita trimiterea în şomaj a salariaţilor. Important este sa fie cerut acest lucru conducerii directiei.
O urgenţă pentru conducerea sindicatului este renegocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. Botoşani care expiră în 14.02.2010! Având în vedere faptul că legea salarizării unitare a bugetarilor nu are normele metodologice de aplicare acest lucru lasă loc pentru multe interpretări care nu sunt în favoarea salariatului. Nu este stabilit foarte clar cum vom ramane cu salariile la nivelul celor din decembrie 2009, atata vreme cât sporurile maxime vor fi de doar 30%. Cred că este foarte important ca, la negocierea CCM, să participe si oameni cu experienţă din unităţile rezidenţiale, chiar dacă nu se află în conducerea sindicatului, pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine realitatea din centre decât cei care lucrează aici.
Aceste inadvertenţe legate de salarizare nu fac decât să întărâte salariaţii unii împotriva altora când, de fapt, realitatea arată că toţi avem salarii nesimţit…de mici!
Un obiectiv la care, personal, ţin foarte mult este cel legat de imaginea profesionistului din asistenţa socială. Cred că acum, mai mult ca niciodată, este momentul să ne respectăm între noi şi să pretindem respect şi apreciere pentru munca noastră. Cred cu tărie că trebuie renunţat la această campanie din ultimii ani, care vorbeşte doar de minusurile inerente oricărui domeniu de activitate, dar mult supradimensionate, şi nu doreşte să evidenţieze realizările şi dificultatea muncii cu copiii şi adulţii aflaţi în dificultate, cu persoanele cu handicap, cu cele abuzate, fizic, emoţional sau sexual, cu bătrânii abandonaţi de rude, aflaţi în situaţii greu de imaginat chiar şi pentru specialiştii obişnuiţi cu asemenea cazuri, cu copiii excepţionali abandonaţi în maternităţi şi atâtea alte cazuri pe care dumneavoastră le cunoaşteţi mai bine ca mine. Cine nu respectă munca salariaţilor din asistenţa socială se află într-o mare eroare şi nu merită nici respectul nostru! Dar este şi de datoria noastră se ne valorificăm munca, chiar prin campanii media, întâlniri periodice şi invitarea reprezentanţilor administraţiei să asiste la munca efectivă care se desfăşoară într-o unitate rezidenţială sau în familia unui asistent maternal. Mă gândesc adesea că munca noastră nu este cunoscută nici măcar în interiorul instituţiei. Acest lucru nu trebuie să rămână aşa. Cred cu tărie că, pe lângă salarii, trebuie să avem şi demnitate!
Sunt doar câteva lucruri pe care mi-am permis să vi le supun atenţiei. Consider că este imperios necesar să trecem de la nivelul declaraţiilor şi al sloganurilor la lucruri concrete, doar în folosul membrilor de sindicat! Vă mulţumesc anticipat pentru că aţi avut răbdarea să citiţi aceste rânduri şi vă asigur de respectul meu sincer şi necondiţionat.
Marius Pohoaţă
Candidat la funcţia de Preşedinte al Sindicatului Impact Botoşani
(folclor)
Încep acest dificil şi inedit demers de autocaracterizare pornind de la un citat dintr-o cunoscută melodie populară care mi se pare semnificativ, deoarece cred cu tărie că, înainte de a fi orice (chiar şi preşedinte), trebuie să fii om!
Opinez pentru ideea că, în acest an, mai mult ca niciodată, Sindicatul Impact trebuie să demonstreze punerea în practică a principiilor fundamentale care îi guvernează activitatea şi îi justifică existenţa, în special: unitatea şi solidaritatea!
În acest an, odată cu apariţia legii salarizării unitare în sistemul bugetar, cred că sindicatul este obligat să îşi reorienteze atenţia şi către alte metode de asistare efectivă, profesională, morală şi poate mai ales materială a membrilor săi. Este importantă mobilizarea membrilor în acţiuni sindicale derulate cu scopul obţinerii drepturilor salariale legale dar şi mai important este felul în care sindicatul îi sprijină efectiv pe membrii săi.
Înţeleg că această organizaţie nu poate şi nu trebuie să se substituie salariilor care trebuie acordate la timp de administraţie dar cred că, în perioade sociale tulburi, fondurile care au susţinut sindicatul s-ar putea întoarce şi parţial către cei care le-au plătit. Cred şi îmi asum public ideea înfiinţării unui fond de solidaritate pentru acordarea lunară a unui număr de ajutoare membrilor de sindicat în această perioadă foarte grea.
Sigur, se va pune problema imparţialităţii şi a favoritismelor. Îmi asum riscul să fiu poate imparţial ca să ajut un om aflat în nevoie decât să fiu echidistant şi atât! Oamenii nu au nevoie doar de profile morale în astfel de situaţii excepţionale, ei trebuie ajutaţi efectiv, concret!
Dacă nu mai este acordat salariul de merit de către administraţie nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate valoriza elitele profesionale. Şi avem, slavă Domnului, destui oameni excepţionali în D.G.A.S.P.C., numai că nimeni nu le spune acest lucru! Cred şi îmi asum public înfiinţarea unui fond de excelenţă şi acordarea periodică a unor premii membrilor de sindicat cu rezultate profesionale deosebite.
Dacă premiile de Paşte, Crăciun, 8 Martie nu se acordă nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate premia, chiar şi mai mult simbolic, membrii. Un “La mulţi ani” la ziua de naştere sau nume nu costă nimic dar poate bucura un om care poate nu a fost felicitat de multă lume sau nu îşi permite să îşi serbeze ziua de naştere.
Nu mai vorbesc despre întâlnirile în cadru organizat ca cea de după Crăciun care, din punctul meu de vedere, ca simplu membru de sindicat, a fost excepţională şi un adevărat succes pentru actuala conducere a sindicatului. Rămâne aici însă problema reprezentativităţii care trebuie rezolvata pe viitor. Oricat ţi-ai dori, nu poţi aduna 1000 de oameni într-o sală. E adevărat, se pot organiza mai multe întâlniri. O soluţie ar fi realizarea acestor întâlniri la nivel de grupă sindicală. Se ridică aici şi problema asistenţilor maternali. Mulţi dintre aceştia nu au cu cine lăsa copii aflaţi în plasament. Asta nu înseamnă că trebuie discriminaţi. Fiecare membru de sindicat trebuie să fie recompensat sub o formă sau alta, atâta vreme cât fiecare membru îşi plăteşte cotizaţia.
Cred că a venit vremea ca organizaţia sindicală să joace un rol important şi activ în reformarea sistemului de asistenţă socială prin propuneri legislative concrete la care trebuie să participe profesioniştii din direcţie, prea puţin valorizaţi şi lobby realizat prin forurile sindicale superioare, în cazul nostru Cartel ALFA şi domnul Oroşanu pe a cărui sprijin îndrăznesc să contez. Sunt în continuare extrem de multe inadvertenţe strecurate, intenţionat sau nu, în legile esenţiale care ne guvernează activitatea şi care trebuie corectate.
Deşi a apărut legea salarizării unitare a bugetarilor sunt în continuare multe probleme la grilele de salarizare şi treptele profesionale ale angajaţilor din asistenţa socială şi care fac ca acele principii generoase care au ghidat această construcţie legislativă să rămână deocamdată în domeniul teoriei. Sindicatul este obligat să militeze pentru o aşezare cu adevărat firească a funcţiilor pe aceste grile, fie printr-o caloborare francă cu conducerea instituţiei dacă va fi interesată de acest aspect, fie doar prin demersurii proprii. Mi se pare importantă colaborarea şi cu diferitele foruri profesionale care reglementează activitatea unor categorii profesionale.
Sunt profesii foarte importante pentru asistenţa socială care nu sunt trecute în grilele de salarizare. Lipsesc asistenţii maternali, o profesie apărută tocmai din dorinţa de a reforma sistemul şi acum uitată, nu din greşeală. Lipsesc pedagogii de recuperare, o profesie atât de importantă în centrele de recuperare. Lipsesc psihopedagogii, specialişti importanţi în centrele de recuperare. Cum vor fi salarizaţi aceşti oameni? Pe ce grile vor fi trecuţi?
Se păstrează şi prin această lege în continuare discrepanţe salariale pentru aceeaşi profesie. Cu ce diferă munca unui infirmier, asistent medical, medic, psiholog, asistent social dintr-un centru de recuperare faţă de munca acestor specialişti dintr-un spital de psihiatrie? De ce aceştia au salarii mai mari decât noi? Această nedreptate trebuie urgent corectată. Cu toţii facem aceeaşi muncă şi cred că a noastră este mai grea şi cu mai multe rezultate.
Profesia de asistent social nu este reglementată salarial conform treptelor profesionale stabilite de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România. În legea salarizării nu se regăsesc cele patru trepte profesionale: debutant, practicant, specialist şi principal. Este o mare nedreptate pentru aceşti profesionişti pe care legea îi obligă să se acrediteze dar îi plăteşte ca şi cum nu ar fi acreditaţi.
O problemă deosebit de importantă şi gravă prin consecinţele sale în acest an este stabilitatea locului de muncă. Dacă până acum guvernanţii operau disponibilizări mai mult sau mai puţin pe ascuns, astăzi ei promulgă ordonanţe de guvern şi legi în care disponibilizările sunt anunţate făţiş, fără a fi măcar consultate sindicatele! Apariţia standardelor de cost pentru serviciile sociale anunţă deja disponibilizărea a 3000 persoane, în situaţia în care în domeniul asistenţei sociale este înregistrat şi aşa un deficit important de personal! Sindicatul trebuie să ia atitudine faţă de aceste disponibilizări şi orice disponibilizare trebuie făcută strict cu consultarea fiecărui membru din fiecare grupă sindicală! Numai membrii de sindicat sunt cei care trebuie să hotărască care vor fi criteriile de disponibilizare. Nici conducerea direcţiei, nici cea a sindicatului. Dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să hotărâţi.
Este imperios necesar ca sindicatul să se implice în reconversia profesională a membrilor săi pentru a evita disponibilizările. Sunt încă multe locuri de muncă neacoperite, în special în unităţile rezidenţiale, care pot evita trimiterea în şomaj a salariaţilor. Important este sa fie cerut acest lucru conducerii directiei.
O urgenţă pentru conducerea sindicatului este renegocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. Botoşani care expiră în 14.02.2010! Având în vedere faptul că legea salarizării unitare a bugetarilor nu are normele metodologice de aplicare acest lucru lasă loc pentru multe interpretări care nu sunt în favoarea salariatului. Nu este stabilit foarte clar cum vom ramane cu salariile la nivelul celor din decembrie 2009, atata vreme cât sporurile maxime vor fi de doar 30%. Cred că este foarte important ca, la negocierea CCM, să participe si oameni cu experienţă din unităţile rezidenţiale, chiar dacă nu se află în conducerea sindicatului, pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine realitatea din centre decât cei care lucrează aici.
Aceste inadvertenţe legate de salarizare nu fac decât să întărâte salariaţii unii împotriva altora când, de fapt, realitatea arată că toţi avem salarii nesimţit…de mici!
Un obiectiv la care, personal, ţin foarte mult este cel legat de imaginea profesionistului din asistenţa socială. Cred că acum, mai mult ca niciodată, este momentul să ne respectăm între noi şi să pretindem respect şi apreciere pentru munca noastră. Cred cu tărie că trebuie renunţat la această campanie din ultimii ani, care vorbeşte doar de minusurile inerente oricărui domeniu de activitate, dar mult supradimensionate, şi nu doreşte să evidenţieze realizările şi dificultatea muncii cu copiii şi adulţii aflaţi în dificultate, cu persoanele cu handicap, cu cele abuzate, fizic, emoţional sau sexual, cu bătrânii abandonaţi de rude, aflaţi în situaţii greu de imaginat chiar şi pentru specialiştii obişnuiţi cu asemenea cazuri, cu copiii excepţionali abandonaţi în maternităţi şi atâtea alte cazuri pe care dumneavoastră le cunoaşteţi mai bine ca mine. Cine nu respectă munca salariaţilor din asistenţa socială se află într-o mare eroare şi nu merită nici respectul nostru! Dar este şi de datoria noastră se ne valorificăm munca, chiar prin campanii media, întâlniri periodice şi invitarea reprezentanţilor administraţiei să asiste la munca efectivă care se desfăşoară într-o unitate rezidenţială sau în familia unui asistent maternal. Mă gândesc adesea că munca noastră nu este cunoscută nici măcar în interiorul instituţiei. Acest lucru nu trebuie să rămână aşa. Cred cu tărie că, pe lângă salarii, trebuie să avem şi demnitate!
Sunt doar câteva lucruri pe care mi-am permis să vi le supun atenţiei. Consider că este imperios necesar să trecem de la nivelul declaraţiilor şi al sloganurilor la lucruri concrete, doar în folosul membrilor de sindicat! Vă mulţumesc anticipat pentru că aţi avut răbdarea să citiţi aceste rânduri şi vă asigur de respectul meu sincer şi necondiţionat.
Marius Pohoaţă
Candidat la funcţia de Preşedinte al Sindicatului Impact Botoşani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu