Un Sfântul Valentin fericit tuturor!

"Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost incredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desavârşească, să devină cineva, să devină o lume el insuşi de dragul cuiva."
Rainer Maria Rilke

PENSIONAREA sau pendularea între trecutul nostalgic şi viitorul incert

Zilele trecute, mai precis vineri, am avut ocazia să particip la o masă festivă prilejuită de pensionarea unei colege de serviciu, d-na Balan, asistentă medicală. A fost un eveniment emoţionant atât pentu colegele mele asistente cât şi pentru mine.

Mă gândesc că, pentru colegele mele emoţia a izvorât din trecutul profesional comun, de peste 35 ani, în cazul unora dintre ele. S-au depănat amintiri despre activitatea profesională desfăşurată în fostele leagăne de copii. Sunt lucruri pe care le-am mai auzit, într-o formă sau alta de la colegele mele mai în vârstă. Am observat frecvent cum "doamnele mele" (aşa îmi place să le spun) vorbesc cu nostalgie despre această perioadă. Îmi povestesc cum îngrijeau zeci şi sute de copii cu vârste de până în 3 ani, cum îi salvau frecvent din ghiarele morţii căci era vorba de copii cu organisme tarate, copii abandonaţi, nedoriţi, neiubiţi, nestimulaţi. În multe cazuri, e vorba despre aceiaşi copii, doar că acum sunt mai mari. Sunt copii cărora li s-au dat săptămâni sau luni de viaţă ca şi prognostic, unii dintre ei trecând deja de 8-9 ani. E mare lucru cred. Mereu îmi spun că profesia lor atunci era respectată, că era nevoie de ele nu ca după revoluţie când reforma în asistenţa socială le-a propulsat într-o zonă marginală, trezindu-se educatori puericultori, profesie pentru care nu aveau pregătire profesională şi pe care nu o practicau decât cu numele căci problemele grave de sănătate ale copiilor pe care îi îngrijeau impuneau un ajutor medical urgent din partea lor. E un punct foarte sensibil în istoria personală şi profesională a colegelor mele. Mereu le văd triste când vorbesc despre aceşti ani, uneori le văd ochii în lacrimi. Dar anii au trecut iar ele au redevenit ceea ce au fost întotdeauna: asistente medicale.

Pentru mine a fost un eveniment emoţionant pentru că m-am despărţit profesional de o doamnă pe care o apreciez mult, ca pe majoritatea colegelor mele. Oricum, pe cele care nu le apreciez în mod deosebit, le respect. Sunt persoane de la care am învăţat ce e profesionalismul, bunul simţ, toleranţă, colaborarea şi subordonarea (a nu se citi umilinţa). Asta pentru că doamnele mele preferă să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Poate şi profesia lor e de aşa natură.

Am rămas uimit din primele zile de serviciu cum, în încercările mele de a dezvolta un stil propriu de management, colegele mai în vârstă au fost mai deschise către nou şi mai cooperante decât unii dintre mai tinerii mei colegi. Şi când mă gândesc că rezistenţa la schimbare, se spune, e apanajul celor mai în vârstă! Cred că rezistenţa la schimbare e apanajul oamenilor închistaţi, încremeniţi într-un fel de a fi, a oamenilor care nu ştiu şi nu vor să trăiască decât unidirecţional, a celor care văd totul în alb şi negru şi uită că lucrurile esenţiale se regăsesc în zona gri. Da, nu e vorba de vârstă neapărat. E mult mai mult la mijloc.

Din acest moment, am încercat câteva exerciţii de prospectare a viitorului. Cred că mecanismele de apărare îşi fac treaba şi nu îmi permit să mă autodezvălui aşa cum poate voi fi peste 30 şi ceva de ani. Oricum, e mare lucru ca după 35, 37, 40 ani de serviciu să renunţi şi să o iei de la capăt.

Cred că vârsta pensionării e o mare răscruce în viaţa omului iar cei puternici pot trece mai departe într-un nou început!

Rămas bun!

Trăim o viaţă extrem de trepidantă şi adesea impersonală. Uităm adesea de cei de lângă noi pentru că dorim să câştigăm mai mulţi bani, dorim să accedem în diverse funcţii...mereu dorim câte ceva. Şi, câteodată, se întâmplă ceva inexplicabil şi nimic nu mai contează. Dorinţele noastre rămân fără obiect.

Rămas bun, domnule Grunzac! Aţi fost un coleg deosebit. Sunt onorat că v-am cunoscut!

MULŢUMESC!

Sunt extrem de onorat de susţinerea publicului. Vreau să mulţumesc celor 145 persoane care m-au votat precum şi celor care l-au votat pe domnul Macovei şi mi-au aratat şi ei ulterior aprecierea.
Pentru că nu am avut posibilitatea să urc pe scenă după anunţarea preşedintelui, vreau să mulţumesc acum celor care mi-au fost alături.

Mulţumesc soţiei mele care m-a susţinut necondiţionat şi nu a fost uşor.

Mulţumesc d-rei Anca Grădinaru, un om extraordinar şi un foarte bun jurist care a făcut multe pentru oamenii din direcţie şi nu numai.

Mulţumesc doamnelor Paulina Condratov, Mihaela Zofotă şi Rodica Catargiu pentru aprecierile cu totul deosebite formulate la adresa mea şi pentru că au avut curajul să urce pe scenă alaturi de un om cotat cu 1% şanse să câştige.

Mulţumesc tuturor colegilor care m-au susţinut. A fost o experienţă extraordinară din care am învăţat foarte multe şi v-o datorez în totalitate!

Sper că m-am ridicat la nivelul aşteptărilor dumneavoastră şi nu am dezamăgit prea mult, chiar dacă nu am câştigat.

Sindicatul Impact are preşedinte: domnul Nicu Macovei!

Felicitări, Domnule Macovei şi mult succes! Aţi avut mare dreptate: electorii l-au ales pe cel mai bun. De departe aţi fost cel mai bun. Mă bucur că aţi fost dezinvolt, mult prea respectuos cu mine şi nu aţi formulat atacuri la persoană. A fost foarte important pentru cei din sală că v-aţi susţinut opiniile liber. Astfel aţi arătat că sunt strict ale dumneavoastră. Aceste abilităţi pe care deja le-aţi demonstrat o să vă asigure succesul la negocierea CCM şi nu numai. Mult succes şi mă aştept să vă respectaţi promisiunile şi ştiu că o veţi face pentru că, înainte de toate, sunteţi un om onorabil!

Mulţumesc domnului Oroşanu pentru că a fost extrem de imparţial. Nici nu mă aşteptam la altceva de la un om aflat într-o asemenea poziţie: preşedintele Cartel ALFA Botoşani. Vreau să mulţumesc întregii conduceri a sindicatului pentru exact aceeaşi imparţialitate. Mă bucur că această imparţialitate a mers până într-acolo încât întreaga conducere a sindicatului s-a urcat pe scenă pentru a fi imparţială împreună cu domnul Macovei!

Mă bucur că votul secret a fost într-adevăr secret iar candidaţii la alegeri au răspuns cuminţi şi ordonaţi la întrebarea: "Pe cine veţi vota preşedinte?", bineînţeles înainte de a începe procedura de vot.

Mă bucur că, de-a lungul confruntării, s-a menţinut o atitudine de calm şi respect în sală, de tăcere chiar, electorii neputând să formuleze întrebări pentru candidaţi. Acum am înţeles şi mai bine ceea ce am intuit cu mare uşurinţa dinainte: s-a dorit în primul rând să fie imparţialitate...şi a fost, multă!

Îmi pare bine că fosta conducere a sindicatului a avut grijă de contribuţiile salariaţilor şi le-au depus în bancă pentru dobândă. Este foarte important ca aceste cotizaţii să crească. Cred că este unul din principiile fundamentale ale unui sindicat. Mă bucur că fosta conducere a strâns aceştia bani pentru zilele negre ale tuturor salariaţilor (grevă) şi nu au făcut greşeala să se ocupe de zilele negre ale unor salariaţi care s-ar putea să nu mai prindă zilele negre ale tuturor.

E bine că nu se va ajunge la situaţia de-a dreptul absurdă în care oamenii ar putea fi ajutaţi înainte de a deceda.

Mă bucur că urna de vot a fost comparată cu "cutia milei" de o persoană care a afirmat că vrea să fie răutăcioasă şi pe care o salut şi îi spun că va fi în continuare febleţea soţiei mele.

Mă bucur că am petrecut atat de frumos de Craciun (144 persoane) şi acum, cu ocazia alegerilor(309) şi am fost solidari cu ceilalţi de acasă (în jur de 1000 persoane), povestindu-le banuiesc cât de bine a fost iar cei de acasă au fost şi mai solidari cu noi...punându-ne la dispoziţie cotizaţiile pentru dans şi bufet suedez. Recunosc că tocmai eu sunt cel mai ipocrit, care am participat la ele, în ciuda programului meu de campanie!

Asta da solidaritate, nu iluziile pe care le-am vândut eu şi am încercat să păcălesc membrii de sindicat, propund înfiinţarea unui fond de solidaritate si a unuia de excelenţă. Aproape că am reuşit să păcălesc... Noroc cu domnul actual preşedinte care mi-a zis că sunt fals iar sala s-a trezit astfel la realitatea sindicală, părăsind câmpul imaginar pe care eu aberam cu graţie.

O doamnă pe care nu pot înceta să o stimez şi care a făcut mult lobby la CRCH, bineînţeles în favoarea mea, mi-a zis că, totuşi, sindicatul nu este o asociaţie de binefacere. Mare dreptate are. Sindicatul este şi trebuie să rămână în continuare o societate comercială sau o bancă care adună bani pentru zile negre pe care nu se ştie cine le mai prinde... Aveţi mare dreptate.

Ce aţi citit sunt consideraţiile unui candidat frustrat care nu a câştigat. Nu vă enervaţi...s-ar putea să vină acele zile negre şi e păcat să ne consumăm inutil pentru asemenea prostii!

Mulţumesc colegei care mi-a transmis un citat: "Nu e important cine câştigă. Important e cel care l-a învins pe cel care a caştigat!"

Mâine e ziua cea mare

Mâine sunt alegerile pentru funcţiile de conducere în Sindicatul Impact. A fost o săptămână plină în care m-am întâlnit cu mulţi oameni cărora le mulţumesc şi le sunt recunoscător că m-au primit la locul lor de muncă şi au avut răbdare să asculte ce am avut de spus. Îmi cer scuze celorlaţi colegi cu care nu am reuşit să vorbesc şi îi asigur pe toţi de respectul meu necondiţionat.

Îmi doresc o discuţie axată pe realităţile membrilor de sindicat, ale electorilor din sală şi nu pe realităţile personale ale competitorilor.

Mă gândesc că, în timp ce am privit aceste alegeri ca pe un mod de a schimba opinii, de a informa şi afla doleanţele oamenilor, de a încerca să ajut, în timp ce am vorbit de discuţie, de competiţie, am auzit în jur numai cuvintele: confruntare, contracandidat, campanie...electorală. La urma urmelor, fiecare are dreptul la o opinie...

Am avut puterea să îmi construiesc un program în care cred şi l-am promovat, fără a ataca programul celălalt. Am respectat şi apreciat competitorii în toate discuţiile pe care le-am purtat pentru că aşa consider că poţi vorbi despre colegi. Bănuiesc că şi ei au facut la fel...Am primit unele epitete...Le accept dar nu mi le însuşesc pentru că sunt de părere că nu mă reprezintă.

Mulţumesc tuturor celor care au intrat pe acest blog a cărui apariţie a fost legată de aceste alegeri dar îşi doreşte în continuare să surprindă unele aspecte legate de viaţa din asistenţa socială pe care poate puţini oameni le cunosc.

Alegeri uninominale sau în grup?

Am constatat astăzi, cu surprindere recunosc, în timp ce discutam cu colegii din C.P. Prietenia şi C.P. Elena Doamna că toată lumea este curioasă de echipa mea. Am întrebat despre ce echipă poate fi vorba atâta timp cât alegerile sunt uninominale? Mi s-a spus că trebuie să am o echipa de oameni pe care să îi numesc eu! Am rămas total contrariat. Eu ştiu că preşedintele poate numi o singură persoană, pe secretarul general care ulterior este validat de Adunarea Generală. Despre ce echipă se vorbeşte atunci?

Faptul că unii dintre candidaţi au hotărât să meargă împreună în campanie nu înseamna că vor fi mai multe echipe. E adevărat că sunt doi candidaţi la funcţia de preşedinte dar, în rest, pentru funcţia de primvicepreşedinte e un candidat iar pentru funcţia de vicepreşedinte e un alt candidat. Stau şi mă întreb cum poţi să împarţi în două un om? Mi se pare o strategie incorectă, atâta timp cât s-au anunţat alegeri iar după ce s-a terminat perioada inscrierilor se fac echipe şi se merge în grup pentru un vot uninominal! Asta e.

Vreau să fiţi siguri, toţi cei care citiţi aceste rânduri că, în ceea ce mă priveşte, voi respecta aceste alegeri şi, dacă voi fi ales preşedinte, voi lucra cu echipa pe care dumneavoastră o veţi alege prin vot şi nu cu echipe constituite ad-hoc. Dumneavoastră sunteţi cei care alegeţi echipa de conducere! La dumneavoastră este puterea de decizie. La nimeni altcineva, fie el chiar şi candidat la funcţia de preşedinte al Sindicatului Impact.

De la dumneavoastră vine puterea şi către dumneavoatră trebuie să meargă respectul şi solidaritatea Preşedintelui!

SCRISOARE DESCHISĂ COLEGILOR DIN D.G.A.S.P.C. BOTOŞANI

„A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare!”
(folclor)


Încep acest dificil şi inedit demers de autocaracterizare pornind de la un citat dintr-o cunoscută melodie populară care mi se pare semnificativ, deoarece cred cu tărie că, înainte de a fi orice (chiar şi preşedinte), trebuie să fii om!

Opinez pentru ideea că, în acest an, mai mult ca niciodată, Sindicatul Impact trebuie să demonstreze punerea în practică a principiilor fundamentale care îi guvernează activitatea şi îi justifică existenţa, în special: unitatea şi solidaritatea!
În acest an, odată cu apariţia legii salarizării unitare în sistemul bugetar, cred că sindicatul este obligat să îşi reorienteze atenţia şi către alte metode de asistare efectivă, profesională, morală şi poate mai ales materială a membrilor săi. Este importantă mobilizarea membrilor în acţiuni sindicale derulate cu scopul obţinerii drepturilor salariale legale dar şi mai important este felul în care sindicatul îi sprijină efectiv pe membrii săi.
Înţeleg că această organizaţie nu poate şi nu trebuie să se substituie salariilor care trebuie acordate la timp de administraţie dar cred că, în perioade sociale tulburi, fondurile care au susţinut sindicatul s-ar putea întoarce şi parţial către cei care le-au plătit. Cred şi îmi asum public ideea înfiinţării unui fond de solidaritate pentru acordarea lunară a unui număr de ajutoare membrilor de sindicat în această perioadă foarte grea.
Sigur, se va pune problema imparţialităţii şi a favoritismelor. Îmi asum riscul să fiu poate imparţial ca să ajut un om aflat în nevoie decât să fiu echidistant şi atât! Oamenii nu au nevoie doar de profile morale în astfel de situaţii excepţionale, ei trebuie ajutaţi efectiv, concret!
Dacă nu mai este acordat salariul de merit de către administraţie nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate valoriza elitele profesionale. Şi avem, slavă Domnului, destui oameni excepţionali în D.G.A.S.P.C., numai că nimeni nu le spune acest lucru! Cred şi îmi asum public înfiinţarea unui fond de excelenţă şi acordarea periodică a unor premii membrilor de sindicat cu rezultate profesionale deosebite.

Dacă premiile de Paşte, Crăciun, 8 Martie nu se acordă nu înseamnă că sindicatul nu îşi poate premia, chiar şi mai mult simbolic, membrii. Un “La mulţi ani” la ziua de naştere sau nume nu costă nimic dar poate bucura un om care poate nu a fost felicitat de multă lume sau nu îşi permite să îşi serbeze ziua de naştere.
Nu mai vorbesc despre întâlnirile în cadru organizat ca cea de după Crăciun care, din punctul meu de vedere, ca simplu membru de sindicat, a fost excepţională şi un adevărat succes pentru actuala conducere a sindicatului. Rămâne aici însă problema reprezentativităţii care trebuie rezolvata pe viitor. Oricat ţi-ai dori, nu poţi aduna 1000 de oameni într-o sală. E adevărat, se pot organiza mai multe întâlniri. O soluţie ar fi realizarea acestor întâlniri la nivel de grupă sindicală. Se ridică aici şi problema asistenţilor maternali. Mulţi dintre aceştia nu au cu cine lăsa copii aflaţi în plasament. Asta nu înseamnă că trebuie discriminaţi. Fiecare membru de sindicat trebuie să fie recompensat sub o formă sau alta, atâta vreme cât fiecare membru îşi plăteşte cotizaţia.

Cred că a venit vremea ca organizaţia sindicală să joace un rol important şi activ în reformarea sistemului de asistenţă socială prin propuneri legislative concrete la care trebuie să participe profesioniştii din direcţie, prea puţin valorizaţi şi lobby realizat prin forurile sindicale superioare, în cazul nostru Cartel ALFA şi domnul Oroşanu pe a cărui sprijin îndrăznesc să contez. Sunt în continuare extrem de multe inadvertenţe strecurate, intenţionat sau nu, în legile esenţiale care ne guvernează activitatea şi care trebuie corectate.

Deşi a apărut legea salarizării unitare a bugetarilor sunt în continuare multe probleme la grilele de salarizare şi treptele profesionale ale angajaţilor din asistenţa socială şi care fac ca acele principii generoase care au ghidat această construcţie legislativă să rămână deocamdată în domeniul teoriei. Sindicatul este obligat să militeze pentru o aşezare cu adevărat firească a funcţiilor pe aceste grile, fie printr-o caloborare francă cu conducerea instituţiei dacă va fi interesată de acest aspect, fie doar prin demersurii proprii. Mi se pare importantă colaborarea şi cu diferitele foruri profesionale care reglementează activitatea unor categorii profesionale.
Sunt profesii foarte importante pentru asistenţa socială care nu sunt trecute în grilele de salarizare. Lipsesc asistenţii maternali, o profesie apărută tocmai din dorinţa de a reforma sistemul şi acum uitată, nu din greşeală. Lipsesc pedagogii de recuperare, o profesie atât de importantă în centrele de recuperare. Lipsesc psihopedagogii, specialişti importanţi în centrele de recuperare. Cum vor fi salarizaţi aceşti oameni? Pe ce grile vor fi trecuţi?
Se păstrează şi prin această lege în continuare discrepanţe salariale pentru aceeaşi profesie. Cu ce diferă munca unui infirmier, asistent medical, medic, psiholog, asistent social dintr-un centru de recuperare faţă de munca acestor specialişti dintr-un spital de psihiatrie? De ce aceştia au salarii mai mari decât noi? Această nedreptate trebuie urgent corectată. Cu toţii facem aceeaşi muncă şi cred că a noastră este mai grea şi cu mai multe rezultate.
Profesia de asistent social nu este reglementată salarial conform treptelor profesionale stabilite de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România. În legea salarizării nu se regăsesc cele patru trepte profesionale: debutant, practicant, specialist şi principal. Este o mare nedreptate pentru aceşti profesionişti pe care legea îi obligă să se acrediteze dar îi plăteşte ca şi cum nu ar fi acreditaţi.

O problemă deosebit de importantă şi gravă prin consecinţele sale în acest an este stabilitatea locului de muncă. Dacă până acum guvernanţii operau disponibilizări mai mult sau mai puţin pe ascuns, astăzi ei promulgă ordonanţe de guvern şi legi în care disponibilizările sunt anunţate făţiş, fără a fi măcar consultate sindicatele! Apariţia standardelor de cost pentru serviciile sociale anunţă deja disponibilizărea a 3000 persoane, în situaţia în care în domeniul asistenţei sociale este înregistrat şi aşa un deficit important de personal! Sindicatul trebuie să ia atitudine faţă de aceste disponibilizări şi orice disponibilizare trebuie făcută strict cu consultarea fiecărui membru din fiecare grupă sindicală! Numai membrii de sindicat sunt cei care trebuie să hotărască care vor fi criteriile de disponibilizare. Nici conducerea direcţiei, nici cea a sindicatului. Dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să hotărâţi.

Este imperios necesar ca sindicatul să se implice în reconversia profesională a membrilor săi pentru a evita disponibilizările. Sunt încă multe locuri de muncă neacoperite, în special în unităţile rezidenţiale, care pot evita trimiterea în şomaj a salariaţilor. Important este sa fie cerut acest lucru conducerii directiei.

O urgenţă pentru conducerea sindicatului este renegocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul D.G.A.S.P.C. Botoşani care expiră în 14.02.2010! Având în vedere faptul că legea salarizării unitare a bugetarilor nu are normele metodologice de aplicare acest lucru lasă loc pentru multe interpretări care nu sunt în favoarea salariatului. Nu este stabilit foarte clar cum vom ramane cu salariile la nivelul celor din decembrie 2009, atata vreme cât sporurile maxime vor fi de doar 30%. Cred că este foarte important ca, la negocierea CCM, să participe si oameni cu experienţă din unităţile rezidenţiale, chiar dacă nu se află în conducerea sindicatului, pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine realitatea din centre decât cei care lucrează aici.
Aceste inadvertenţe legate de salarizare nu fac decât să întărâte salariaţii unii împotriva altora când, de fapt, realitatea arată că toţi avem salarii nesimţit…de mici!

Un obiectiv la care, personal, ţin foarte mult este cel legat de imaginea profesionistului din asistenţa socială. Cred că acum, mai mult ca niciodată, este momentul să ne respectăm între noi şi să pretindem respect şi apreciere pentru munca noastră. Cred cu tărie că trebuie renunţat la această campanie din ultimii ani, care vorbeşte doar de minusurile inerente oricărui domeniu de activitate, dar mult supradimensionate, şi nu doreşte să evidenţieze realizările şi dificultatea muncii cu copiii şi adulţii aflaţi în dificultate, cu persoanele cu handicap, cu cele abuzate, fizic, emoţional sau sexual, cu bătrânii abandonaţi de rude, aflaţi în situaţii greu de imaginat chiar şi pentru specialiştii obişnuiţi cu asemenea cazuri, cu copiii excepţionali abandonaţi în maternităţi şi atâtea alte cazuri pe care dumneavoastră le cunoaşteţi mai bine ca mine. Cine nu respectă munca salariaţilor din asistenţa socială se află într-o mare eroare şi nu merită nici respectul nostru! Dar este şi de datoria noastră se ne valorificăm munca, chiar prin campanii media, întâlniri periodice şi invitarea reprezentanţilor administraţiei să asiste la munca efectivă care se desfăşoară într-o unitate rezidenţială sau în familia unui asistent maternal. Mă gândesc adesea că munca noastră nu este cunoscută nici măcar în interiorul instituţiei. Acest lucru nu trebuie să rămână aşa. Cred cu tărie că, pe lângă salarii, trebuie să avem şi demnitate!

Sunt doar câteva lucruri pe care mi-am permis să vi le supun atenţiei. Consider că este imperios necesar să trecem de la nivelul declaraţiilor şi al sloganurilor la lucruri concrete, doar în folosul membrilor de sindicat! Vă mulţumesc anticipat pentru că aţi avut răbdarea să citiţi aceste rânduri şi vă asigur de respectul meu sincer şi necondiţionat.


Marius Pohoaţă
Candidat la funcţia de Preşedinte al Sindicatului Impact Botoşani

Noi amănunte despre alegerile de sâmbătă

Astăzi, m-am întâlnit cu domnul Oroşanu şi cu Nicu Macovei şi am discutat unele amănunte legate de derularea alegerilor de sâmbătă.

Fiecare candidat la o funcţie în Sindicatul Impact va avea la dispoziţie 5 minute pentru a ţine un scurt speech şi a răspunde la o întrebare din partea conducerii sindicatului.

Timpul alocat celor doi candidaţi va fi mai generos: 30 - 45 minute, perioadă care va cuprinde o scurtă prezentare de aproximativ 5 minute, urmată de răspunsuri la întrebări. Am convenit ca această întâlnire să se desfăşoare sub semnul echităţii şi al transparenţei. Pentru aceasta, domnul Oroşanu va fi moderatorul întâlnirii.

S-a discutat şi despre posibilitatea ca cei doi candidaţi să răspundă la întrebări venite de la electorii din sală.

Mult succes, dragi colegi candidaţi şi nu uitaţi: E mai important să lupţi, chiar dacă ştii că pierzi decât să câştigi fără să lupţi!

"Marile speranţe"

Mai sunt doar 7 zile până la acest moment extrem de important din viaţa mea. Recunosc ca mă gândesc adesea la cum va fi. Nicu Macovei este un tip remarcabil şi va fi o plăcere să derulăm o discuţie legată de prezentul şi viitorul sindicatului. Regret mult faptul că nu îl vom avea şi pe George alături de noi în aceeaşi ipostază. Este o persoană cu mult potenţial. Păcat că nu a dorit să continuie...Ar fi fost un câştig suplimentar pentru imaginea de preşedinte pe care banuiesc că şi-o va crea sau cristaliza fiecare elector atunci....

Multă lume mă întreabă de campanie şi îmi tot vorbeşte de confruntare. Îmi este tare greu să mă văd într-o confruntare alături de Nicu Macovei. Cred că va fi doar o discuţie extrem de importantă şi constructivă, în primul rând pentru noi dar, poate, şi pentru alţi colegi.

În ultima vreme, aud zvonuri, mai mult sau mai putin răutacioase, mai mult sau mai puţin dezarmante, care vorbesc de faptul că este deja cunoscut câştigătorul şi multe altele. Dacă nu i-aş cunoaşte cât de cât pe Nicu Macovei şi pe domnul Oroşanu, poate aş crede...poate. Dar nu e cazul! Sunt oameni cu coloană vertebrală!

Sunt convins că va fi o discuţie bazată exclusiv pe proiecte, opinii, idei, mai mult sau mai puţin susţinute. Cred că acesta va fi singurul lucru care va face diferenţa!

Indiferent de rezultat, eu mă consider deja un om câştigat. Faptul de a putea să îţi susţii opiniile în faţa la sute de oameni este o situaţie extrem de onorantă şi un mare câştig. Restul nici nu mai contează.

Oricum, se profilează o echipă nouă exclusiv din tineri, cu putere de muncă, dedicaţi sindicatului. Mă gândesc aici şi la Sebastian Lemni pe care îl respect şi admir pentru umanitatea lui.

Astăzi, m-am înscris în competiţia pentru preşedenţia Sindicatului Impact

M-am întrebat, aşa cum banuiesc că vă întrebaţi şi mulţi dintre dumneavoastră, de ce aş porni pe acest drum, inedit oarecum pentru mine, într-un context socio-economic extrem de nefavorabil pentru orice lider de opinie. Şi nu puţine au fost răspunsurile acceptate şi respinse ulterior, probate şi dezaprobate de-a lungul serilor lungi sau...a nopţilor foarte scurte. Îmi place să cred că, în prezent, motivaţia personală a rămas constantă şi poate fi împărtăşită şi dumneavoastră, colegilor mei din D.G.A.S.P.C. Botoşani.

Dacă prima parte a activităţii profesionale desfăşurate în D.G.A.S.P.C. a fost una de cunoaştere profesională şi dezvoltare personală, cea de a doua etapă concretizată în coordonarea activităţii la C.S.C.D. „Sfântul Spiridon” (C.R.C.H. cum îl cunoaşte toată lumea) m-a plasat în mijlocul problemelor legate de personal, cu toate aspectele pe care le presupune această activitate. Mai mult de atât, am fost nevoit să colaborez atât cu conducerea instituţiei cât şi cu cea a sindicatului, misiune deloc facilă mai ales în anumite momente din istoria recentă a D.G.A.S.P.C.. Primele interacţiuni cu cele două conduceri au fost cred definitorii pentru munca mea în acest centru. Atunci, am realizat că, pentru ca oamneii să se simtă respectaţi, protejaţi, fireşti, dezinvolţi, ajutaţi, informaţi, cel mai important apărător trebuie să fie şeful lor direct. Poate că stârnesc multe zâmbete cu subînţeles, murmur sau chiar dezaprobare făţişă. Este principiul după care eu m-am ghidat, nu este o reţetă universală. Nici nu mi-aş permite să dau sfaturi celorlaţi. Consider că fiecare om ştie foarte bine ce trebuie să facă. Important este să îl sprijini şi să îl susţii să facă ceeea ce îşi propune. Revin şi spun că, în aceşti termeni, mi-am propus eu să coordonez activitatea acestui centru, pe care, mai mult sau mai puţin subiectiv, îl consider ca fiind unul dintre cele mai dificile locuri de muncă din direcţie.

Poate se ridică o întrebare. „Bine, şi de ce nu rămâi unde eşti şi vrei să te implici într-un astfel de proiect de mare anvergură, mare consumator de timp, energie şi sănătate şi cu un succes foarte discutabil într-un an atât de greu şi după ce sindicatul a fost condus atâţia ani şi cu atâtea succese de d-nul Marius Orăşanu, un lider extrem de carismatic, un adevărat brand pentru mişcarea sindicală?”

Este o întrebare foarte bună care iarăşi mi-a influenţat ritmul circadian. În primul rând pentru că d-nul Orăşanu şi-a depus mandatul şi, în ciuda rugăminţilor atâtor colegi, refuză să revină asupra hotărârii sale (încă un motiv de respect), postul devenind astfel vacantat. În al doilea rând, pentru că sunt înscrişi alţi doi candidaţi din aceeaşi generaţie cu mine, foarte buni profesionişti şi cu calităţi umane deosebite, iar intrarea în competiţie cu aceştia nu face decât să mă onoreze indiferent de rezultat. Nu în ultimul rând, am luat această decizie pentru că, în această scurtă perioadă, mi-am construit câteva obiective care cred că pot fi puse în practică şi ar creşte unitatea şi coeziunea sindicatului într-o perioadă atât de dificilă.

De ce am ales sa imi construiesc acest blog?

Am 31 ani, sunt de profesie psiholog şi lucrez în D.G.A.S.P.C. Botoşani de 5 ani. În prezent, sunt şef centru la Complexul de Servicii pentru Copii cu Dizabilităţi „Sfântul Spiridon” Botoşani, post ocupat prin concurs în data de 20.03.2008. Sunt căsătorit, soţia mea este psiholog la Serviciul pentru Protecţia Adultului Aflat în Dificultate din cadrul D.G.A.S.P.C. Botoşani. Am un copil, pe care îl ador şi îl consider excepţional, Matei – Alexandru, în vârstă de 1 an şi 10 luni.

De ce am ales să îmi construiesc acest blog? Pentru că e important ca atunci când îţi doreşti un lucru, să încerci să îl obţii, chiar dacă nu vei reuşi. Altfel, rămâi obsesiv cu gândul la ce ar fi fost dacă aş fi încercat.