Un Sfântul Valentin fericit tuturor!

"Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost incredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desavârşească, să devină cineva, să devină o lume el insuşi de dragul cuiva."
Rainer Maria Rilke

PENSIONAREA sau pendularea între trecutul nostalgic şi viitorul incert

Zilele trecute, mai precis vineri, am avut ocazia să particip la o masă festivă prilejuită de pensionarea unei colege de serviciu, d-na Balan, asistentă medicală. A fost un eveniment emoţionant atât pentu colegele mele asistente cât şi pentru mine.

Mă gândesc că, pentru colegele mele emoţia a izvorât din trecutul profesional comun, de peste 35 ani, în cazul unora dintre ele. S-au depănat amintiri despre activitatea profesională desfăşurată în fostele leagăne de copii. Sunt lucruri pe care le-am mai auzit, într-o formă sau alta de la colegele mele mai în vârstă. Am observat frecvent cum "doamnele mele" (aşa îmi place să le spun) vorbesc cu nostalgie despre această perioadă. Îmi povestesc cum îngrijeau zeci şi sute de copii cu vârste de până în 3 ani, cum îi salvau frecvent din ghiarele morţii căci era vorba de copii cu organisme tarate, copii abandonaţi, nedoriţi, neiubiţi, nestimulaţi. În multe cazuri, e vorba despre aceiaşi copii, doar că acum sunt mai mari. Sunt copii cărora li s-au dat săptămâni sau luni de viaţă ca şi prognostic, unii dintre ei trecând deja de 8-9 ani. E mare lucru cred. Mereu îmi spun că profesia lor atunci era respectată, că era nevoie de ele nu ca după revoluţie când reforma în asistenţa socială le-a propulsat într-o zonă marginală, trezindu-se educatori puericultori, profesie pentru care nu aveau pregătire profesională şi pe care nu o practicau decât cu numele căci problemele grave de sănătate ale copiilor pe care îi îngrijeau impuneau un ajutor medical urgent din partea lor. E un punct foarte sensibil în istoria personală şi profesională a colegelor mele. Mereu le văd triste când vorbesc despre aceşti ani, uneori le văd ochii în lacrimi. Dar anii au trecut iar ele au redevenit ceea ce au fost întotdeauna: asistente medicale.

Pentru mine a fost un eveniment emoţionant pentru că m-am despărţit profesional de o doamnă pe care o apreciez mult, ca pe majoritatea colegelor mele. Oricum, pe cele care nu le apreciez în mod deosebit, le respect. Sunt persoane de la care am învăţat ce e profesionalismul, bunul simţ, toleranţă, colaborarea şi subordonarea (a nu se citi umilinţa). Asta pentru că doamnele mele preferă să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Poate şi profesia lor e de aşa natură.

Am rămas uimit din primele zile de serviciu cum, în încercările mele de a dezvolta un stil propriu de management, colegele mai în vârstă au fost mai deschise către nou şi mai cooperante decât unii dintre mai tinerii mei colegi. Şi când mă gândesc că rezistenţa la schimbare, se spune, e apanajul celor mai în vârstă! Cred că rezistenţa la schimbare e apanajul oamenilor închistaţi, încremeniţi într-un fel de a fi, a oamenilor care nu ştiu şi nu vor să trăiască decât unidirecţional, a celor care văd totul în alb şi negru şi uită că lucrurile esenţiale se regăsesc în zona gri. Da, nu e vorba de vârstă neapărat. E mult mai mult la mijloc.

Din acest moment, am încercat câteva exerciţii de prospectare a viitorului. Cred că mecanismele de apărare îşi fac treaba şi nu îmi permit să mă autodezvălui aşa cum poate voi fi peste 30 şi ceva de ani. Oricum, e mare lucru ca după 35, 37, 40 ani de serviciu să renunţi şi să o iei de la capăt.

Cred că vârsta pensionării e o mare răscruce în viaţa omului iar cei puternici pot trece mai departe într-un nou început!

Rămas bun!

Trăim o viaţă extrem de trepidantă şi adesea impersonală. Uităm adesea de cei de lângă noi pentru că dorim să câştigăm mai mulţi bani, dorim să accedem în diverse funcţii...mereu dorim câte ceva. Şi, câteodată, se întâmplă ceva inexplicabil şi nimic nu mai contează. Dorinţele noastre rămân fără obiect.

Rămas bun, domnule Grunzac! Aţi fost un coleg deosebit. Sunt onorat că v-am cunoscut!

MULŢUMESC!

Sunt extrem de onorat de susţinerea publicului. Vreau să mulţumesc celor 145 persoane care m-au votat precum şi celor care l-au votat pe domnul Macovei şi mi-au aratat şi ei ulterior aprecierea.
Pentru că nu am avut posibilitatea să urc pe scenă după anunţarea preşedintelui, vreau să mulţumesc acum celor care mi-au fost alături.

Mulţumesc soţiei mele care m-a susţinut necondiţionat şi nu a fost uşor.

Mulţumesc d-rei Anca Grădinaru, un om extraordinar şi un foarte bun jurist care a făcut multe pentru oamenii din direcţie şi nu numai.

Mulţumesc doamnelor Paulina Condratov, Mihaela Zofotă şi Rodica Catargiu pentru aprecierile cu totul deosebite formulate la adresa mea şi pentru că au avut curajul să urce pe scenă alaturi de un om cotat cu 1% şanse să câştige.

Mulţumesc tuturor colegilor care m-au susţinut. A fost o experienţă extraordinară din care am învăţat foarte multe şi v-o datorez în totalitate!

Sper că m-am ridicat la nivelul aşteptărilor dumneavoastră şi nu am dezamăgit prea mult, chiar dacă nu am câştigat.

Sindicatul Impact are preşedinte: domnul Nicu Macovei!

Felicitări, Domnule Macovei şi mult succes! Aţi avut mare dreptate: electorii l-au ales pe cel mai bun. De departe aţi fost cel mai bun. Mă bucur că aţi fost dezinvolt, mult prea respectuos cu mine şi nu aţi formulat atacuri la persoană. A fost foarte important pentru cei din sală că v-aţi susţinut opiniile liber. Astfel aţi arătat că sunt strict ale dumneavoastră. Aceste abilităţi pe care deja le-aţi demonstrat o să vă asigure succesul la negocierea CCM şi nu numai. Mult succes şi mă aştept să vă respectaţi promisiunile şi ştiu că o veţi face pentru că, înainte de toate, sunteţi un om onorabil!

Mulţumesc domnului Oroşanu pentru că a fost extrem de imparţial. Nici nu mă aşteptam la altceva de la un om aflat într-o asemenea poziţie: preşedintele Cartel ALFA Botoşani. Vreau să mulţumesc întregii conduceri a sindicatului pentru exact aceeaşi imparţialitate. Mă bucur că această imparţialitate a mers până într-acolo încât întreaga conducere a sindicatului s-a urcat pe scenă pentru a fi imparţială împreună cu domnul Macovei!

Mă bucur că votul secret a fost într-adevăr secret iar candidaţii la alegeri au răspuns cuminţi şi ordonaţi la întrebarea: "Pe cine veţi vota preşedinte?", bineînţeles înainte de a începe procedura de vot.

Mă bucur că, de-a lungul confruntării, s-a menţinut o atitudine de calm şi respect în sală, de tăcere chiar, electorii neputând să formuleze întrebări pentru candidaţi. Acum am înţeles şi mai bine ceea ce am intuit cu mare uşurinţa dinainte: s-a dorit în primul rând să fie imparţialitate...şi a fost, multă!

Îmi pare bine că fosta conducere a sindicatului a avut grijă de contribuţiile salariaţilor şi le-au depus în bancă pentru dobândă. Este foarte important ca aceste cotizaţii să crească. Cred că este unul din principiile fundamentale ale unui sindicat. Mă bucur că fosta conducere a strâns aceştia bani pentru zilele negre ale tuturor salariaţilor (grevă) şi nu au făcut greşeala să se ocupe de zilele negre ale unor salariaţi care s-ar putea să nu mai prindă zilele negre ale tuturor.

E bine că nu se va ajunge la situaţia de-a dreptul absurdă în care oamenii ar putea fi ajutaţi înainte de a deceda.

Mă bucur că urna de vot a fost comparată cu "cutia milei" de o persoană care a afirmat că vrea să fie răutăcioasă şi pe care o salut şi îi spun că va fi în continuare febleţea soţiei mele.

Mă bucur că am petrecut atat de frumos de Craciun (144 persoane) şi acum, cu ocazia alegerilor(309) şi am fost solidari cu ceilalţi de acasă (în jur de 1000 persoane), povestindu-le banuiesc cât de bine a fost iar cei de acasă au fost şi mai solidari cu noi...punându-ne la dispoziţie cotizaţiile pentru dans şi bufet suedez. Recunosc că tocmai eu sunt cel mai ipocrit, care am participat la ele, în ciuda programului meu de campanie!

Asta da solidaritate, nu iluziile pe care le-am vândut eu şi am încercat să păcălesc membrii de sindicat, propund înfiinţarea unui fond de solidaritate si a unuia de excelenţă. Aproape că am reuşit să păcălesc... Noroc cu domnul actual preşedinte care mi-a zis că sunt fals iar sala s-a trezit astfel la realitatea sindicală, părăsind câmpul imaginar pe care eu aberam cu graţie.

O doamnă pe care nu pot înceta să o stimez şi care a făcut mult lobby la CRCH, bineînţeles în favoarea mea, mi-a zis că, totuşi, sindicatul nu este o asociaţie de binefacere. Mare dreptate are. Sindicatul este şi trebuie să rămână în continuare o societate comercială sau o bancă care adună bani pentru zile negre pe care nu se ştie cine le mai prinde... Aveţi mare dreptate.

Ce aţi citit sunt consideraţiile unui candidat frustrat care nu a câştigat. Nu vă enervaţi...s-ar putea să vină acele zile negre şi e păcat să ne consumăm inutil pentru asemenea prostii!

Mulţumesc colegei care mi-a transmis un citat: "Nu e important cine câştigă. Important e cel care l-a învins pe cel care a caştigat!"

Mâine e ziua cea mare

Mâine sunt alegerile pentru funcţiile de conducere în Sindicatul Impact. A fost o săptămână plină în care m-am întâlnit cu mulţi oameni cărora le mulţumesc şi le sunt recunoscător că m-au primit la locul lor de muncă şi au avut răbdare să asculte ce am avut de spus. Îmi cer scuze celorlaţi colegi cu care nu am reuşit să vorbesc şi îi asigur pe toţi de respectul meu necondiţionat.

Îmi doresc o discuţie axată pe realităţile membrilor de sindicat, ale electorilor din sală şi nu pe realităţile personale ale competitorilor.

Mă gândesc că, în timp ce am privit aceste alegeri ca pe un mod de a schimba opinii, de a informa şi afla doleanţele oamenilor, de a încerca să ajut, în timp ce am vorbit de discuţie, de competiţie, am auzit în jur numai cuvintele: confruntare, contracandidat, campanie...electorală. La urma urmelor, fiecare are dreptul la o opinie...

Am avut puterea să îmi construiesc un program în care cred şi l-am promovat, fără a ataca programul celălalt. Am respectat şi apreciat competitorii în toate discuţiile pe care le-am purtat pentru că aşa consider că poţi vorbi despre colegi. Bănuiesc că şi ei au facut la fel...Am primit unele epitete...Le accept dar nu mi le însuşesc pentru că sunt de părere că nu mă reprezintă.

Mulţumesc tuturor celor care au intrat pe acest blog a cărui apariţie a fost legată de aceste alegeri dar îşi doreşte în continuare să surprindă unele aspecte legate de viaţa din asistenţa socială pe care poate puţini oameni le cunosc.

Alegeri uninominale sau în grup?

Am constatat astăzi, cu surprindere recunosc, în timp ce discutam cu colegii din C.P. Prietenia şi C.P. Elena Doamna că toată lumea este curioasă de echipa mea. Am întrebat despre ce echipă poate fi vorba atâta timp cât alegerile sunt uninominale? Mi s-a spus că trebuie să am o echipa de oameni pe care să îi numesc eu! Am rămas total contrariat. Eu ştiu că preşedintele poate numi o singură persoană, pe secretarul general care ulterior este validat de Adunarea Generală. Despre ce echipă se vorbeşte atunci?

Faptul că unii dintre candidaţi au hotărât să meargă împreună în campanie nu înseamna că vor fi mai multe echipe. E adevărat că sunt doi candidaţi la funcţia de preşedinte dar, în rest, pentru funcţia de primvicepreşedinte e un candidat iar pentru funcţia de vicepreşedinte e un alt candidat. Stau şi mă întreb cum poţi să împarţi în două un om? Mi se pare o strategie incorectă, atâta timp cât s-au anunţat alegeri iar după ce s-a terminat perioada inscrierilor se fac echipe şi se merge în grup pentru un vot uninominal! Asta e.

Vreau să fiţi siguri, toţi cei care citiţi aceste rânduri că, în ceea ce mă priveşte, voi respecta aceste alegeri şi, dacă voi fi ales preşedinte, voi lucra cu echipa pe care dumneavoastră o veţi alege prin vot şi nu cu echipe constituite ad-hoc. Dumneavoastră sunteţi cei care alegeţi echipa de conducere! La dumneavoastră este puterea de decizie. La nimeni altcineva, fie el chiar şi candidat la funcţia de preşedinte al Sindicatului Impact.

De la dumneavoastră vine puterea şi către dumneavoatră trebuie să meargă respectul şi solidaritatea Preşedintelui!